O companie aeriană low-cost din Europa intră în faliment

0
8

O companie aeriană low-cost din Europa, care începuse să zboare peste Ocean în această primăvară, s-a prăbușit.

Primera Air, operator low-cost danez, dar care opera în principal pe aeroporturi din Marea Britanie, a sistat toate zborurile luni, la miezul nopții, după 14 ani de activitate.

Avioanele de pe Londra Stansted care trebuiau să plece luni către Washington și New York au rămas la sol, iar pasagerilor și s-a spus să nu mai vină la aeroport. Ultima cursă operată de companie luni seara a fost zborul Manchester-Malaga.

Compania, care avea 15 avioane, a început zborurile low-cost de la Londra și Birmingham către America de Nord – inclusiv Washington, Newark și Toronto, în acest an. Însă cele mai multe zboruri ale companiei erau către destinații de vacanță europene din Spania, Grecia, Italia sau Turcia.

Operatorul a anunțat, luni, că nu reușește să asigure finanțarea pe termen lung și că se vede nevoit să intre în faliment.

Decizia companiei de a intra pe segmentul zborurilor low-cost peste Ocean, la concurență cu Norwegian și Wow, pare să nu fi fost cea mai inspirată, comentează jurnaliștii BBC News.

Când a început să opereze zboruri spre America, Primera vindea bilete spre New York, Boston, Washington și Toronto la prețuri începând cu 149 de lire sterline. De luna viitoare, compania plănuia să lanseze și zboruri directe de la Madrid la New York, Washington și Toronto pornind de la același preț.

Analistul Alex Macheras a declarat că un astfel de model de business este “pur și simplu nesustenabil”. “Sentimentul general în industrie era acela că Primera se întinde prea mult cu flota pe care o are”, a explicat el.

Primele semne că operatorul aerian are probleme financiare au apăut în august, când a anunțat că șapte curse din Birmingham către destinații europene vor fi anulate din septembrie, dând vina pe întârzierea cu care Airbus urma să livreze o aeronavă nouă. Luni, însă, și-a anunțat falimentul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here