Una dintre cele mai moderne si eficiente solutii de restaurare a danturii, in cazul celor care se confrunta cu dinti lipsa, este implantul dentar. Acesta are avantajul de a arata si a se comporta intr-un mod similar dintelui natural, astfel ca persoanele care au avut de suferit din cauza unuia sau a mai multor dinti lipsa, isi vor recapata increderea in sine.

Cu toate ca presupune efectuarea unei interventii chirurgicale, acest tratament cu implant dentar este unul relativ simplu, care poate fi realizat in numai trei pasi. Totusi, perioada de desfasurare a acestuia este una mai indelungata, deoarece este nevoie de o perioada de vindecare a inciziei si pentru oseoitegrarea implantului in maxilar.

Astfel ca cei trei pasi ai tratamentului cu implant dentar, efectuat in cadrul clinicii dentare CabinetStomatologicSector2.ro sunt:

  1. Consultatia initiala

Primul pas pentru obtinerea zambetului mult visat este consultatia stomatologica in urma careia sunt identificate afectiunile stomatologice care trebuie tratate si stabilit planul de tratament. Aceste aspecte sunt foarte importante, deoarece inainte de efectuarea interventiei de inserare a implantului dentar, trebuie eliminate toate sursele de infectie din cavitatea bucala.

  1. Inserarea implantului dentar

Dupa ce cavitatea bucala a fost curatata de toate cariile si posibilele surse de infectie, medicul stomatolog poate trece la etapa chirurgicala de inserare a implantului dentar. Aceasta operatie chirurgicala este minim invaziva si se realizeaza numai sub anestezie locala, astfel ca pacientii nu vor simti nici un fel de durere.

Dupa aceasta interventie chirurgicala este necesara o perioada de 4-6 luni pentru vindecarea inciziei si oseointegrarea implantului. In acest fel se asigura rezistenta lucrarii, mai ales ca durata de viata a unui implant dentar este foarte mare.

Implant dentar | clinica stomatologica din sectorul 2 | CabinetStomatologicSector2.ro

Implant dentar

  1. Etapa de finalizare a tratamentului

In aceasta etapa finala se monteaza bontul proteic si coroana dentara, pacientul obtinand astfel zambetul dorit.

Pentru a prelungi durata de viata a implantului si pentru a grabi vindecarea, pacientii care au efectuat aceasta interventie la clinica stomatologica din sectorul 2, de exemplu Elveto Dent trebuie sa respecte indicatiile medicilor, printre care se afla si evitarea fumatului, cel putin in primele zile dupa finalizarea tratamentului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here